Auzim din ce în ce mai des că, în ziua de astăzi, trebuie neapărat să cunoști cel puțin o limbă străină, pentru a te putea descurca la școala, la job, în călătorii.
Însă, pe lângă aceste avantaje necesare, a învăța o nouă limbă înseamnă să te poți conecta practic cu lumea din jur și să ai acces la diferite culturi. De asemenea, acest proces ajută la îmbunătățirea abilităților de gândire și memorare.
Așadar, cei care studiază limbi străine – fie că vorbim despre copii sau adulți – au și numeroase beneficiile cognitive.
Iată cum te poate ajuta, concret, învățarea unei noi limbi.
- Contribuie la dezvoltarea creierului
Ori de câte ori o persoană învață ceva nou, indiferent de domeniu, se dezvoltă anumite părți ale creierului. Acest lucru se aplică și în cazul studierii unei limbi străine. Prin acest proces se creează conexiuni neuronale multiple, care sunt deosebit de valoroase pentru activitatea creierului uman.
Rezultatul unui studiu realizat de cercetătorii britanici (coordonat de profesorul Andrea Mechelli), demonstrează că densitatea materiei cenușii a fost mai mare la subiecții bilingvi și multilingvi.
- Îmbunătățește capacitatea de memorare
Învățarea unei limbi străine este un proces complex și un exercițiu continuu. Înseamnă memorarea cuvintelor și familiarizarea cu regulile de gramatică, elemente ce duc către o îmbunătățire a memoriei. O persoană care studiază o limbă nouă își va antrena funcțiile creierului și ca rezultat va dezvolta o minte flexibilă și își va aminti mai simplu nume, cifre, fapte sau direcții.
- Dezvoltă abilitatea de multitasking
S-a dovedit științific faptul că bilingvii pot trece mai repede de la o sarcină la alta, menținându-și în același timp, atenția.
Acest lucru se întâmplă pentru că sunt capabili să analizeze și să interpreteze informațiile mai ușor, ceea ce duce la concluzii mai rapide. Prin urmare, se adaptează cu ușurință la situații neașteptate.
- Sporește atenția și încurajează creativitatea
Cei care vorbesc mai multe limbi străine au un control mai bun al atenției. Limitează cu succes elementele de distragerea și se concentrează mai bine pe fiecare sarcină în parte.
A vorbi într-o nouă limbă înseamnă și creativitate, studiile arătând că persoanele bilingve pot oferi multiple răspunsuri la o întrebare, spre deosebire de cele care nu au studiat limbi străine. Este demonstrat și că au un vocabular mai dezvoltat în limba nativă.
- Descoperirea altor culturi
Învățarea unei noi limbi deschide mintea și stârnește curiozitatea de a afla mai multe despre cultura, tradițiile și obiceiurilor oamenilor a căror limbă se studiază. Toate acestea conduc la dezvoltarea empatiei față de alți oameni.
Persoanele bilingve reușesc să realizeze conexiuni cu alte culturi, ceea ce le va oferi ocazia de a acumula mai multe informații despre alte popoare și obiceiuri.
Toate beneficiile enumerate mai sus, sunt valabile atât pentru adulți, cât și pentru copii. Indiferent de vârsta la care decid să învețe o limbă străină, efectele pozitive apar aproape imediat.
Atunci când vorbim de studierea unei noi limbi în cazul copiiilor, aceasta devine o necesitate absolută. Avem ca rezultate flexibilitate cognitivă și memoria activă, iar utililtatea este de necontestat.
A învăța o limbă străină în timpul copilărie s-a dovedit a fi mult mai ușor. Vârsta ideală la care copiii pot începe să învețe o nouă limbă este de 3-4 ani, pentru că atunci creierul absoarbe informațiile cu ușurință.
Studierea unei limbi străine îi va ajuta să își îmbunătățească performanțele școlare, să comunice mai bine, să fie mai atenți și mai creativi.
În cazul adulților, se aplică zicala “Niciodată nu este prea târziu”.
Studierea unei limbi străine aduce beneficii uimitoare, indiferent de vârstă. Atât procesul de învățare, cât și deținerea abilității de a vorbi în altă limbă contribuie la îmbunătățirea calității conexiunilor neuronale, la creșterea capacității de memorare, prevenirea demenței, creșterea oportunităților în carieră, dar și la îmbunătățirea unor trăsături de caracter, precum dezvoltarea empatiei și stârnirea interesului pentru alte culturi.
Unul dintre cele mai eficiente și utile moduri de a stimula intelectul, de a menține mintea activă și de a proteja creierul de îmbătrânire, este să înveți o nouă limbă.
Acest lucru, nu numai că îți va deschide toate ușile întâlnite, dar te va ajuta să îți menții o gândire complexă și un creier sănătos.
Shakespeare School și-a creat o metodă de predare a limbii engleze inovatoare, care reprezintă o aplicare originală a Teoriei Inteligențelor Multiple.
Ce înseamnă, concret, metoda noastră? Profesorii identifică și adaptează atmosfera din clasă și activitățile, astfel încât ele să răspundă intereselor și aptitudinilor fiecărui cursant în parte. Folosim o mare varietate de resurse pentru a oferi calea cea mai rapidă și ușoară spre învățare luând în considerare darul fiecărui cursant în parte.
Descoperă și tu metoda Shakespeare School în cadrul lecțiilor demo de limba engleză!
Ți-a plăcut acest articol? Ți s-au părut folositoare sfaturile noastre? Atunci hai pe canalul nostru de YouTube, pe cel de Instagram, de Tik Tok sau pe pagina noastră de Facebook pentru și mai multe sfaturi și povești cu care te poți identifica!