Copiii, încă din primii ani de viață, debordează de curiozitate. Sunt dornici să afle cum să citească singuri povești, cum să creeze propriul univers magic sau cum să devină mici adulți.
Când sunt micuți, această dorință de a cunoaște lumea îi însoțește în viața de zi cu zi, chiar și după ce părăsesc băncile școlii. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, își pot pierde interesul pentru cunoaștere și atunci este rândul părinților sau al profesorilor să intervină.
Părinții sunt, pentru copiii lor, un model de urmat, oamenii de la care primesc vestiții „cei șapte ani de acasă” și cei la care ar trebui să apeleze când au nevoie de ajutor. Una dintre aceste situații se referă, deseori, la relația copilului cu învățătura.
Primul impuls al părinților este să caute o pedeapsă, un mijloc prin care îl pot constrânge pe cel mic să continue să fie cel mai bun la învățătură când, în realitate, accentul nu ar trebui să cadă pe notele sale, ci pe cunoștințele pe care reușește să și le însușească de-a lungul timpului.
În fond, notele sunt doar un mijloc de evaluare a progresului pe care copilul îl face și, ulterior, un punct de plecare în vederea îmbunătățirii cunoștințelor sale. De aceea este esențial ca cel mic să învețe să se autoevalueze și să nu se simtă încolțit de notele sale sau de presiunea din partea părinților și a profesorilor.
Impactul părinților și al profesorilor în viața copiilor
Fiecare părinte își dorește să aibă un copil înzestrat, dornic să cunoască toate secretele lumii și să fie printre cei mai buni la ceea ce face. Cu toate acestea, părinții nu trebuie să uite că fiecare copil este unic în felul său și, totodată, are propriul mod de a se exprima și de a înțelege tainele Universului.
Esențial în tot procesul de învățare, încă din primele momente de viață ale copilului, este ca părinții să înțeleagă că potențialul copilului lor este nemărginit și trebuie, mai întâi de toate, să fie încurajat.
Copiii au nevoie de feedback pozitiv, de încurajări și de aprecieri pentru a înțelege că ceea ce fac este bine sau, eventual, poate fi îmbunătățit. Abordarea părinților trebuie să fie, așadar, călduroasă, binevoitoare și calmă, fără a reproșa în vreun fel copilului că nu își dă îndeajuns de tare interesul.
Acest lucru se aplică, bineînțeles, și în cazul profesorilor. Profesorii, la fel ca părinții, joacă un rol important în viața fiecărui copil. În fond, ei sunt cei care îi „șlefuiesc” și îi învață cum să devină adulți responsabili și capabili de orice.
Cu toate acestea, profesorii din sistemul de învățământ public uită cât de important este să oferi atenție individuală copiilor, mai ales când sălile de clasă sunt supraaglomerate. Relația profesor-învățăcel, pentru a-l face pe cel mic să meargă la școală și să învețe din plăcere, trebuie să evolueze continuu, profesorul devenind un model, o figură apropiată care îl încurajează constant pe copil și îi arată unde poate face îmbunătățiri.
Un alt aspect care poate influența plăcerea cu care copiii învață este colectivul din care fac parte. Se poate întâmpla, în anumite cazuri, ca cel mic să nu sufere de presiune din partea părinților sau a profesorilor, ci să nu se simtă în siguranță punând întrebări sau ridicând mâna să răspundă la ore din pricina colegilor.
Copiii își pot pierde interesul pentru învățătură când se confruntă cu răutăți din partea colegilor pe care profesorul nu le poate gestiona, de cele mai multe ori. În acest caz, unul dintre primele semne de care părinții trebuie să țină cont este reticența copilului de a merge la școală sau, în contextul actual, de a intra la ore. Acest tip de anxietate revine la latitudinea părinților să fie descifrat și soluționat pentru ca cel mic să se simtă din nou în siguranță la școală.
Metode pentru a-l face pe copil să învețe din plăcere
Cum spuneam anterior, copiii sunt ființe curioase, dornice de a învăța câte ceva nou încă din primele momente de viață, iar rolul părinților este de a le insufla acest lucru și de a le arăta că studiul poate fi distractiv. Iată câteva metode pe care fiecare părinte le poate urma pentru a-l face pe cel mic să învețe din plăcere:
- Învățați împreună prin joc. Una dintre cele mai folositoare metode de a stârni curiozitatea copiilor și de a le arăta că învățarea poate fi distractivă este combinarea studiului cu jocurile. Copiii învață cel mai bine prin imitarea părinților sau a profesorilor, prin cântece și activități interactive, întrucât, în acest mod, înțeleg într-adevăr conceptele cu care fac cunoștință și reușesc să le și aplice în viața de zi cu zi. O astfel de metodă este cel mai bine primită de copiii până în 12 ani pentru că atunci se dezvoltă spiritul competitiv.
- Abordează diferite stiluri de învățare. Există 3 stiluri de învățare: auditiv, vizual și kinestezic. Stilul auditiv este caracterizat prin ușurința cu care copilul asimilează informația încă din clasă, doar din spusele profesorului. Cel vizual se referă la utilizarea unor materiale ajutătoare în procesul de învățare, precum diagrame, ilustrații sau notițe, iar cel kinestezic sau tactil este caracterizat prin nevoia copilului de a experimenta, de a învăța totul prin mișcare și prin activitate fizică intensă. Adaptând stilurile de învățare în funcție de caracterul copilului îl poate ajuta să rețină mai ușor concepte noi și să își dorească, chiar, să le descopere de unul singur.
- Încurajează-l și susține-l. Copiii, indiferent de vârstă, au nevoie să audă cuvinte încurajatoare din partea părinților și a profesorilor, deopotrivă, pentru a se simți apreciați și susținuți necondițional. În cazul în care nivelul copilului de entuziasm nu este nici pe departe atins de cel al părinților sau al profesorului, atunci se va simți descurajat și va considera că eforturile sale nu sunt recunoscute. Micile gesturi de apreciere, încurajările și asigurarea că ceea ce face este bine îi arată copilului că nu este singur în această călătorie de cunoaștere și, mai mult decât atât, are parte de susținerea celor mai importante persoane din viața sa.
Cu siguranță contextul actual își spune cuvântul, mai ales pentru cei mici. Mediul online și-a făcut simțită prezența la început ca o barieră între profesor și elev, ba chiar între părinte și copilul său. Încetul cu încetul, însă, această barieră începe să dispară.
Pe de altă parte, metodele clasice de învățare nu sunt pe placul tuturor copiilor, de aceea, atât părinții, cât și profesorii trebuie să încerce să le adapteze conform nevoilor celor mici.
Jocurile distractive, micile competiții, cuvintele de încurajare și feedback-ul constant sunt doar câteva elemente care îl pot face pe cel mic să învețe din plăcere, iar Shakespeare School le integrează în cursurile sale.
