Lavinia Ioana Petrica a castigat marele premiu la concursul national de eseuri in limba engleza Shakespeare School Essay Competition la categoria 15-20 de ani. Lavinia are 17 ani si este din Topoloveni, unde invata la Liceul Teoretic „Ion Mihalache”. Premiul pe care l-a castigat este o tabara de engleza de doua saptamani la Londra, la prestigioasa universitate UCL – University College London.
Pentru ca festivitatea de premiere a fost intr-adevar o ceremonie plina de emotie, am rugat-o pe Lavinia sa ne spuna cum a simtit un castigator toate aceste emotii si trairi.
Va invit sa cititi despre experienta Laviniei la Shakespeare School Essay Competition, iar apoi va invit sa va bucurati si voi de eseul pe care l-a scris Lavinia cu multa pasiune si imaginatie, dovedind excelente cunostinte de limba engleza.
Lavinia este momentan in tabara la Londra si abia asteptam impresiile ei la intoarcere!
Emotii si un succes fulgerator
A defini experiența participării la Essay Competition în cuvinte obișnuite îmi pare apropiat imposibilului în sensul că totul s-a petrecut cu o rapiditate uluitoare, înțeleasă prin prisma uimirii și a încântării. Succesul a venit fulgerător, din momentul regăsirii propriului nume pe lista celor invitați la interviu, până la emoțiile decernării premiilor.
Așteptarea a fost lungă în acele momente ale premierii, chinuitoare în anumite clipe, dar îmi repetam continuu că fiecare minut scurs înseamnă că mă aflu cu un pas mai aproape de marele premiu. Descoperind ideile celorlalți prin metoda inventivă de nominalizare pentru premiere, îmi permiteam câteva secunde de reflecție rapidă asupra propriului eseu, la care se adăugau incertitudinile aferente: „Oare ce am scris a fost destul de interesant? Oare numele meu va fi strigat acum sau mai târziu, puțin mai târziu?”. Iar pe fundalul acestor gânduri am realizat brusc apropierea de primele trei premii, dar momentul intensității maxime a fost acela al acordării premiului al doilea, atunci când reperele eseului meu nu se regăseau în cele descrise. Prea multe am simțit atunci pentru a le putea reda – poate un amestec tulburător de emoție, surprindere și, bineînțeles, fericire debordantă.
Dacă vârtejul de gânduri și trăiri ce se amestecau nu mai lăsa loc pentru a putea realiza, propriu-zis, ce înseamnă acest premiu (presupun că mai mult îmi repetam, inconștient, „Voi merge în Londra! ”), trecerea timpului mi-a permis o analiză mai clară. Am realizat că ideile mele nu au fost trecute cu vederea, că unicitatea gândirii, pe lângă finețea exprimării în limba engleză, a fost apreciată. Am simțit susținere în zâmbetul celor prezenți, iar optimismul pe care l-am prezentat în construirea lumii „Unitaria” nu părea să se mai bazeze pe vreun proiect utopic, ci ar fi putut prinde concretețe chiar acolo, în sală. Shakespeare School Essay Competition m-a surprins de la început până la sfârșit și am certitudinea că se va prelungi cu același entuziasm în timpul taberei în Londra.
Mai concret, însă, mulțimea posibilităților deschizându-se în fața mea constituie o provocare pe măsura respectării unui angajament. Am spus că îmi propun să schimb, prin lucruri mărunte, imaginea unei țări căzute, parcă, în dizgrație, că țintesc spre reafirmarea unor valori ce par uitate. Mediul multicultural de la cursurile University College London îmi va oferi toate aceste oportunități, iar promisiunile realizate sper că se vor implini natural, ca materializare a unei părți din mine.
În final, succesul pe care l-am descoperit îmi pare o lecție de viață atât pentru mine, cât și pentru ceilalți. Participarea la concurs am făcut-o în ciuda unor ezitări inițiale privind cunoștințele care nu mi se păreau curprinzătoare. Cu toate acestea, am scris eseul cu pasiune și sinceritate, iar visul a devenit realitate. Cel mai greu pas a fost, probabil, găsirea curajului de a trimite eseul, dar numai așa mi-am creat șansa câștigului. Nu credeam în zicala „Important este să participi”, dar acum i-am redescoperit înțelesul și am conștientizat cât contează să te sustragi, pentru câteva clipe, rutinei și să încerci ceva nou. La început, limba engleză a fost nouă pentru mine; nici acum nu îndrăznesc să afirm că i-aș cunoaște secretele, dar m-am apropiat mai mult de ea. În același sens, experiența concursului mi-a fost străină, dar acum am aflat mai multe și privesc cu alți ochi orice încercare de a schimba ceva în monotonia zilnică. Așa cum eu am putut, cu toții putem reuși.
United in Unitaria – eseul castigator la categoria 15-20 ani
Is there such thing as the perfect country? Every day we are faced with unexpected burdens, but still, we have the will to carry on. Tossing a coin, we have been given a chance for our relentless hope and untamed courage. We are now citizens of Unitaria, a land epitomizing a glimpse of our common thoughts.
Hoewever, we ought to be bound by something that defines us on this tourtuous road. Identifying myself as part of a new and ambitious nation is of utmost concern. I consider our middle ground to be the mixture of different cultural backgrounds. My lodestar is the return to forlorn figures.
Unitaria has offered me the chance to make time stand still, so i can have a light chat over not-so-light issues with Immanuel Kant and, for a change, to get a better grasp of freedom and its frailties through George Orwell. Moreover, these would be deemed a startling success with Beethoven’s “Eroica” in the background, while not losing sight of time thanks to the old Astronomical Clock of Prague.
Ambiguous as his work may be, Kant thrived on his dream of Perpetual Peace in a united Europe. What would peace be, you may ask, without freedom? Orwell enhanced the omen of totalitarianism, while good old Beethoven ventured to assemble the pieces of what we now recall as “Ode to Joy”. Last but not least, Prague is the golden city of what Stefan Zweig named “Middle Europe”, the craddle of an unveiled charm.
I strongly believe that maintaining our high aims in Unitaria, an enclave amidst internecine bloodletting, encroachments on liberties and festering conflicts, will prove to be a daunting task.
Nevertheless, girded by these iconical figures, we gather the strength of retaliating. We benefit from understanding current affairs by living between past and present. We hum the tune preaching that “all men will become brothers” , while endeavouring in reading Kant, without forgetting that while options like Big Brother beckon, freedom reigns. Finally, I am a citizen in an undivided nation. Here, every particle has a say: Here, we are brothers!
