Pe măsură ce copilul crește începe să devină mult mai receptiv și ușor influențat de ce se întâmplă în jurul său. Lucrurile către care părinții îl expun pe copil vor rămâne aproape de acesta, fie pentru câteva luni, fie pentru întreaga viață. Astfel, este important ca părinții să fie conștienți de vorbele pe care le rostesc în preajma copilului pentru a se asigura că nu îl pot răni în vreun fel.
Modul în care vorbim cu copiii contribuie la felul în care cei mici vor percepe lumea din jurul lor, dar și pe ei înșiși, așa că este normal ca părinții să comunice cu cei mici într-un mod sănătos pentru a-i ajuta să crească armonios, să se simtă sprijiniți și iubiți de persoanele importante din viața lor.
Totuși, este inevitabil ca părinții să nu facă niciun fel de greșeală în decursul celor aproape 18 ani în care își cresc copilul, din primele clipe de viață, până la absolvirea liceului, de exemplu, deși rolul părintelui nu are o „dată de expirare”. Părinții vorbesc cu copilul în fiecare zi și nu este exclus să existe câteva cuvinte negative scăpate de fiecare „tabără” care pot fi cu adevărat dureroase.
În cazul copiilor, însă, cuvintele negative „cresc” odată cu ei, îi pot însoți pe tot parcursul vieții și le pot provoca daune emoționale grave. De aceea, părinții nu ar trebui să subestimeze niciodată puterea unor cuvinte adresate copilului.
Un copil „pedepsit” de vorbele părinților își va pierde din încrederea de sine și din dorința de a descoperi lumea din jurul său. Se va simți singur, vinovat de orice acțiune pe care o face și anxios de teamă să nu-și supere părinții. Niciun copil nu trebuie să simtă aceste lucruri.
Cum îl influențează cuvintele tale pe cel mic?
În orice familie se întâmplă să fie aruncate cuvinte negative fără ca membrii acesteia să se gândească de două ori înainte. Oricât de frecvent ar fi acest lucru, părinții nu trebuie să neglijeze impactul pe care cuvintele lor le au asupra copilului, din punct de vedere emoțional.
În primul rând, copilul tău crede că tu ești cea mai importantă persoană din viața sa. Astfel, cuvintele pe care i le rostești îl vor însoți chiar și în viața de adult, chiar dacă nu ți se pare la prima vedere. Aici te poți gândi la cuvintele pe care părinții tăi ți le-au spus în copilărie și care au rămas cu tine până acum. Dacă unele au avut un impact realmente negativ, nu vrei ca și copilul tău să experimenteze același lucru ca tine.
De asemenea, este binecunoscut faptul că cei mici imită comportamentul părinților lor. Dacă nu vrei ca și el să se comporte la fel cu alți copii sau chiar cu viitorii săi copii când va avea propria familie, încearcă să nu te axezi atât de mult pe cuvintele negative.
Nu în ultimul rând, copiii își admiră părinții, așa că orice îi spui copilului va avea o greutate mare pentru el. Aprobarea sau dezaprobarea, mândria sau dezamăgirea ta va ajunge să-l rănească uneori pe cel mic, chiar dacă nu asta a fost intenția ta.
Iată 5 lucruri pe care să nu i le spui niciodată copilului:
- Nu știi despre ce vorbești!
Un copil care nu și-a dezvoltat încă foarte bine vocabularul se va bâlbâi uneori, va căuta mult timp cuvântul potrivit sau va inventa cuvinte noi pentru a se exprima. Acest lucru este, însă, normal, iar părinții nu trebuie să-și piardă răbdarea.
Când îi spui copilului că vorbește prostii sau să zică mai repede ce vrea, de fapt îl împingi într-un colț, făcându-l să se simtă rușinat pentru că acțiunile sale nu te-au mulțumit. Chiar dacă uneori nu ai răbdare să termine de spus ce vrea sau să găsească cuvintele potrivite, lasă-l să reușească de unul singur și încurajează-l cu vorbe pozitive.
- De ce nu poți să fii mai mult ca …?
Comparațiile între copilul tău și fratele/ sora sau colegii de clasă sunt toxice și nu au niciun impact pozitiv asupra dezvoltării sale. Când îl compari pe cel mic cu alt copil de vârsta sa, îl faci să simtă că nu este îndeajuns de bun și că nu se va ridica niciodată la așteptările tale.
Evită să-i spui „De ce nu te descurci la fel de bine la școală ca alt copil?”. În schimb, spune-i „Ce putem face pentru a te ajuta să dai tot ce ai mai bun din tine la școală?”.
- Nu am timp de tine acum!
Când spui că nu ai timp de el, copilul înțelege că ce faci în acel moment este mai important decât el sau că ai prefera să faci altceva decât să petreceți timp împreună. Acest lucru vă poate afecta relația considerabil, copilul rămânând veșnic cu impresia că mereu va exista ceva mai important decât el. Ce poate fi, însă, mai important decât timpul petrecut în familie?
- Nu cred că poți s-o faci!
Când copilul aude că nu crezi în el, toată încrederea sa în sine se diminuează. În schimb, când cel mic știe că îl sprijini și ai încredere în el, va deveni mai puternic, curajos și motivat. Dacă vreodată te afli în situația de a-i spune acest lucru, înlocuiește-l cu „Va trebui să depui mai mult efort decât de obicei, însă eu voi fi alături de tine la fiecare pas dacă ai nevoie de ajutor, pentru că știu că îți vei da silința!”
- M-ai dezamăgit!
Niciun copil nu este perfect, așa cum fiecare dintre noi greșește la un moment dat. Nu poți să stabilești niște standarde nerealiste pentru un copil, atunci când știi că nici tu nu le puteai atinge la vârsta sa. Când dai vina pe cel mic pentru orice eșec, va crede că nu va reuși să facă niciodată nimic pentru a te mulțumi. În schimb, încearcă să-l îndemni spre a căuta mereu o lecție din fiecare încercare mai mult sau mai puțin eșuată.
Așadar, așa cum nici pe tine nu te fac vorbele negative să te simți mai bine, nici copilul tău nu le va lua ca atare și atât. Modul în care comunici cu copilul tău va pune bazele unei relații sănătoase și îl va modela ca persoană.
Shakespeare School și-a creat o metodă de predare a limbii engleze inovatoare, care reprezintă o aplicare originală a Teoriei Inteligențelor Multiple.
Ce înseamnă, concret, metoda noastră? Profesorii identifică și adaptează atmosfera din clasă și activitățile, astfel încât ele să răspundă intereselor și aptitudinilor fiecărui cursant în parte. Folosim o mare varietate de resurse pentru a oferi calea cea mai rapidă și ușoară spre învățare luând în considerare darul fiecărui cursant în parte.
Descoperă și tu metoda Shakespeare School în cadrul lecțiilor demo de limba engleză!
Ți-a plăcut acest articol? Ți s-au părut folositoare sfaturile noastre? Atunci hai pe canalul nostru de YouTube sau pe pagina noastră de Facebook pentru și mai multe sfaturi și povești cu care te poți identifica!