Blog

Celebrating Shakespeare’s Legacy – Efectul Shakespeare

imagine stire siteAnul acesta se implinesc 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare, unul dintre cei mai prolifici scriitori de limba engleza. Opera sa este alcatuita din 38 de piese de teatru, 154 de sonete, poeme narative si poezii. Piesele lui de teatru au fost traduse in aproape toate limbile vorbite si sunt jucate mai des decat cele ale oricarui alt dramaturg. De altfel, se spune ca in fiecare minut in lume cineva se uita la o piesa scrisa de Shakespeare.

Mostenirea lasata de William Shakespeare atinge domenii precum educatia, dramaturgia, limba si literatura universala. Insa, datorita puterii inspirationale, Shakespeare radiaza valoare in arii ca muzica, pictura, film, arhitectura si chiar psihologie. La nivel personal, opera lui are un impact puternic asupra noastra, ne emotioneaza, ne infurie, ne inveseleste si ne face sa ne gandim la viata, iubire si la lectiile pe care le avem de invatat.

„Marele Bard” a jucat un rol vital in formarea limbii engleze moderne. Prin lucrarile sale, a ajutat la standardizarea ortografiei si pronuntiei. Aproximativ doua mii de cuvinte  si fraze noi au fost introduse in limba engleza datorita operei lui: fair play, love is blind, too much of a good thing, cruel to be kind, wild-goose chase, a blinking idiot, etc.

Shakespeare a inovat teatrul si literatura si a dezvoltat potentialul dramatic al intrigii, caracterizarii si al genului literar. Pana la „Romeo si Julieta” povestile de iubire nu fusesera considerate demne de a fi transpuse in tragedii. De asemenea, Shakespeare a dat o noua valenta monologului, aceea de explorare a gandurilor si emotiilor personajelor. Si toti cunoastem celebrele cuvinte cu care Hamlet isi incepe vestitul monolog: „A fi sau a nu fi: aceasta-i intrebarea.”

Una din cele mai importante mosteniri este in lumea educatiei. Punerea in scena a pieselor lui Shakespeare de catre elevi si studenti poate contribui la cresterea sigurantei de sine, a creativitatii, a implicarii si a performantelor scolare.

Influenta lui Shakespeare nu este tributara timpului, dimpotriva, sporeste in valoare. Operele lui au inspirat scriitori precum Thomas Hardy, William Faulkner, Charles Dickens si Herman Mellville. Capitanul Ahab din „Moby Dick” este un erou tragic inspirat de „Regele Lear”. Filmul american „West Side Story”, castigator in anul 1961 a 10 premii Oscar este inspirat din „Romeo si Julieta”. Compozitori (Giuseppe Verdi, Serghei Prokofiev), pictori (pre-rafaeliti si romantici) si chiar psihologi au fost influentati peste veacuri de el. Psihanalistul Sigmund Freud a gasit in „Hamlet” o sursa a teoriilor lui despre natura umana.

In ceea ce ne priveste pe fiecare dintre noi, daca alegem sa ii cunoastem mai bine opera, ne deschidem unei lumi bogate in trairi puternice: iubire, bucurie, ura, frica si dorinta de razbunare. Ca oameni ne nastem prin intrebari despre viata, curaj, prietenie, loialitate, iubire si tradare, iar operele lui William Shakespeare ne ofera acest prilej minunat si ne insotesc pe drumul catre noi insine.

„Si, dat fiind ca nu te poti vedea pe tine insuti decat prin reflectie, eu, oglinda ta, iti voi descoperi cu modestie ceea ce inca nu stiai despre tine.” Iuliu Cezar – William Shakespeare

Autor: Mara Blaj, profesor Shakespeare School

Ți-a plăcut acest articol? Ți s-au părut folositoare sfaturile noastre? Atunci hai pe canalul nostru de YouTube sau pe pagina noastră de Facebook pentru și mai multe sfaturi și povești cu care te poți identifica!

Shakespeare School și-a creat o metodă de predare a limbii engleze inovatoare, care reprezintă o aplicare originală a Teoriei Inteligențelor Multiple. 

Ce înseamnă, concret, metoda noastră?
Profesorii identifică și adaptează atmosfera din clasă și activitățile, astfel încât ele să răspundă intereselor și aptitudinilor fiecărui cursant în parte. Folosim o mare varietate de resurse pentru a oferi calea cea mai rapidă și ușoară spre învățare luând în considerare darul fiecărui cursant în parte.

Descoperă și tu metoda Shakespeare School în cadrul lecțiilor demo de limba engleză!

Mai multe articole

Contactează-ne!