Blog

Cum ne învățăm copiii să depășească provocările

Cum invatam copiii sa depaseasca provocarile 1

Din păcate, mulți copii învață că obstacolele peste care dau de-a lungul vieții pot fi trecute cu vederea sau rezolvate de alte persoane. Astfel, din ce în ce mai mulți tineri renunță la școală când lucrurile încep să devină mai grele sau, din contră, termină școala și ajung să aibă primul loc de muncă fără să știe cum să gestioneze anumite provocări. 

Obstacolele nu dispar din viața noastră dacă nu încercăm să le depășim, iar copiii, încă de la o vârstă fragedă, trebuie să înțeleagă acest lucru. De asemenea, cei mici trebuie învățați din timp că se pot aștepta la orice când vine vorba de provocări de-a lungul timpului. Această chestiune nu trebuie transmisă într-un mod negativ, de tipul „Trebuie să te aștepți mereu la cel mai rău scenariu”, ci într-un mod pozitiv. Copilul nu trebuie să se teamă de necunoscut, ci să știe din timp cum să rezolve problemele pe care ar putea să le întâlnească. 

În timpul copilăriei, provocările cu care copiii s-ar putea confrunta sunt, mai degrabă, legate de posibilitatea de a reuși ceva. Eșecul nu este primit cu brațele deschise de nimeni în general, dar în special de copii. Când copilul nu reușește să-și ducă planul la bun sfârșit, intervine frustrarea și, uneori, furia. Pe unii copii, acest lucru îi poate motiva să încerce din nou și din nou până ce vor reuși, însă, pe alții, eșecul repetat îi îndeamnă să renunțe mai repede. 

Rolul părinților, așadar, este de a le arăta copiilor că eșecul este cât se poate de normal și că oricine îl poate experimenta, indiferent de vârstă sau cunoștințe. Și, chiar dacă primul impuls al părinților ar fi de a-l proteja pe copil, cel mai bine este să-l lase pe acesta să trăiască de unul singur experiența primului eșec pentru ca, apoi, să-l învețe cum să-l gestioneze.

Cum invatam copiii sa depaseasca provocarile 2

Ce înseamnă, deci, să depășești o provocare?

Pentru un copil, așa cum am menționat anterior, o provocare poate fi depășită atunci când reușește să realizeze un obiectiv sau când își dă singur seama cum să gestioneze un obstacol pe care îl întâlnește aproape zilnic. Câteva dintre provocările cu care copiii se confruntă, pe lângă eșecuri, pot fi presiunea de a fi la fel ca prietenii săi, învățarea unor noi abilități, sentimentul de copleșire (la școală, acasă sau în activitățile extracurriculare), dificultățile de învățare sau problemele medicale.

Totuși, de ce este important să-l înveți pe cel mic să treacă peste provocările cu care se confruntă? Iată câteva motive:

  • Descoperă noi abilități – când copiii depășesc singuri provocările, își dau seama că dețin abilități pe care nu știau că le dețin până în momentul respectiv. Gândește-te la un copil care învață să citească. Când reușește în sfârșit să citească de unul singur, realizează că avea dintotdeauna capacitatea de a o face și că, în viitor, îi va reuși orice își va propune.
  • Învață despre renunțare – provocările îi învață pe copii ce înseamnă de fapt să renunți. Chiar dacă atunci când copilul se confruntă cu mai multe eșecuri este tentat să renunțe, când va reuși până la urmă să facă ce și-a propus, își va da seama că dacă renunța, pierdea tot progresul pe care l-a făcut. Pe măsură ce exersează și va simți că este mai aproape de victorie, nu va mai dori să renunțe.
  • Este mai deschis la a încerca lucruri noi – cu cât copilul va depăși mai multe obstacole, cu atât va dori să încerce mai multe lucruri. În esență, copilul înțelege că poate realiza orice își propune dacă își dă silința și va dori să-și depășească propriile limite mult mai des.

Cum invatam copiii sa depaseasca provocarile 3

Ce poți face pentru a-l învăța pe copil să gestioneze provocările?

  • Fii propriul lui model – copiii învață cele mai multe lucruri de la părinții lor. O abilitate esențială pe care copilul trebuie s-o învețe, de exemplu, este rezolvarea problemelor, abilitate pe care o poate prelua din modul în care părinții săi fac față momentelor dificile. Demonstrează-i, așadar, cât de bine te simți când reușești să faci față obstacolelor pe care le întâlnești în viața de zi cu zi.
  • Oferă-i instrumentele necesare – printre rolurile părinților se găsește și acela de „încurajator”. Copilul trebuie sprijinit la orice pas de părinții lui pentru a primi motivația și încrederea de sine de a rezolva singur provocările pe care le întâlnește de-a lungul timpului. Astfel, oferadresează-i copilului cuvinte pozitive, care să-i dezvolte puterea de caracter, perseverența și să-l facă mai încrezător în propriile forțe.
  • Exersează alături de el – introdu mici obstacole pe care copilul le poate depăși, pentru a învăța cum să-și dezvolte propria strategie. Fii alături de el și ajută-l atunci când are nevoie, dar nu uita să-l și încurajezi. De exemplu, poți crea scenarii în care trebuie să vină cu soluții pentru a rezolva diferite probleme cu care s-ar putea confrunta. De asemenea, în cazul în care copilul este mai mare, îl poți implica în planificarea unei cine în familie.
  • Fii alături de el când simte că vrea să renunțe – dacă obstacolul este prea mare pentru a fi doborât de el singur, nu-l lăsa să renunțe, dar nici nu-i prelua responsabilitatea. Dacă încerci să-i rezolvi problema, nu va învăța cum să facă față eșecului. Ajută-l să redirecționeze sentimentul de frustrare care poate apărea după eșecuri repetate spre succes. 
  • Arată-i realitatea – ajută-l să vadă „lumina de la capătul tunelului” chiar și atunci când i se pare că provocarea e prea dificilă. Învață-l că există zile mai grele și zile mai ușoare, dar, în final, poate învăța ceva din fiecare situație dificilă cu care se confruntă. 

Cum invatam copiii sa depaseasca provocarile 4

Ca părinte trebuie să fii atent când copilul se poate confrunta cu un obstacol de care nu ți-a spus. Semne precum schimbările de comportament, demonstrațiile de furie sau frustrarea îți vor indica acest lucru. 

Ghidează-ți copilul prin aceste obstacole cât poți de bine și încurajează-l să-ți ceară ajutorul ori de câte ori are nevoie.

Ți-a plăcut acest articol? Ți s-au părut folositoare sfaturile noastre? Atunci hai pe canalul nostru de YouTube sau pe pagina noastră de Facebook pentru și mai multe sfaturi și povești cu care te poți identifica!  

Ți-a plăcut acest articol? Ți s-au părut folositoare sfaturile noastre? Atunci hai pe canalul nostru de YouTube sau pe pagina noastră de Facebook pentru și mai multe sfaturi și povești cu care te poți identifica!

Shakespeare School și-a creat o metodă de predare a limbii engleze inovatoare, care reprezintă o aplicare originală a Teoriei Inteligențelor Multiple. 

Ce înseamnă, concret, metoda noastră?
Profesorii identifică și adaptează atmosfera din clasă și activitățile, astfel încât ele să răspundă intereselor și aptitudinilor fiecărui cursant în parte. Folosim o mare varietate de resurse pentru a oferi calea cea mai rapidă și ușoară spre învățare luând în considerare darul fiecărui cursant în parte.

Descoperă și tu metoda Shakespeare School în cadrul lecțiilor demo de limba engleză!

Mai multe articole

Contactează-ne!