Blog

Cum să fiu mai creativ?

Peste tot ni se cere scriem ceva deosebit sau să avem idei din ce în ce mai bune, dar nu întotdeauna ne vin aceste idei.  Sau alteori avem ideile dar parcă nu suntem siguri că ele sunt potrivite cu ceea ce ni se cere să facem. Am să vă prezint în continuare câteva metode pe care le putem aplica atunci când nu ne găsim sursele de inspiraţie sau atunci când vrem să găsim cea mai bună idee:

o       Ascultă muzică, gândeşte-te la ce anume îţi transmite melodia aceea, cum te simţi când o asculţi, ce stare ai după ce ea s-a terminat. Apucă-te de scris atunci când eşti sigur că eşti pregătit emoţional. writing

o       Dacă nu ai o idee grozavă exact în acest moment mai bine fă altceva. În felul acesta, necesitatea de a găsi o idee bună rămâne undeva în subconştient, unde va germina şi când nu te aştepţi, ideea mult dorită va apărea ca o iluminare. Aminteşte-ţi mereu că munca de creaţie necesită timp.

o       Notează pe o foaie de hârtie tot ce-ţi trece prin minte, nu lăsa să treacă pe lângă tine nicio idee, chiar dacă pe moment nu ţi se pare potrivită. Nu poţi şti dacă în combinaţie cu o alta nu vei obţine un produs excepţional.

o       Ca să ai un nivel cât mai înalt al creativităţii trebuie să citeşti cât mai mult. Cititul este o sursă principală de dezvoltare a creativităţii, iar pe de altă parte ne ajută în găsirea surselor de inspiraţie.

o       Trebuie să ai încredere în tine. Gândeşte-te întotdeauna că în mod sigur cineva va considera ideile tale bune şi le va aplica.

o       Nu ezita să ceri sfatul şi părerea altora. Comparând ideile tale cu ale altuia vei reuşi să stabileşti o balanţă între tine şi aşteptările celor din jur. Pe de altă parte, trebuie să încercăm să ne ferim de conformism, iar dacă vrem să fim creativi trebuie să avem idei diferite faţă de cele deja exprimate.

066

Ți-a plăcut acest articol? Ți s-au părut folositoare sfaturile noastre? Atunci hai pe canalul nostru de YouTube sau pe pagina noastră de Facebook pentru și mai multe sfaturi și povești cu care te poți identifica!

Shakespeare School și-a creat o metodă de predare a limbii engleze inovatoare, care reprezintă o aplicare originală a Teoriei Inteligențelor Multiple. 

Ce înseamnă, concret, metoda noastră?
Profesorii identifică și adaptează atmosfera din clasă și activitățile, astfel încât ele să răspundă intereselor și aptitudinilor fiecărui cursant în parte. Folosim o mare varietate de resurse pentru a oferi calea cea mai rapidă și ușoară spre învățare luând în considerare darul fiecărui cursant în parte.

Descoperă și tu metoda Shakespeare School în cadrul lecțiilor demo de limba engleză!

Mai multe articole

Contactează-ne!