Suntem ceea ce citim, lucru demonstrat și de cercetătorii americani în recentul studiu publicat și în presă. Credem asta cu tărie și prin urmare am hotărât să facem ceva activ în legătură cu acest lucru, un proiect prin care să trezim în sufletul copiilor bucuria lecturii.Nobis Cartel
Și pentru că odată cu ascensiunea canalelor moderne de comunicare, tindem să dăm din ce în ce mai puțină importanță cititului, pe 13 ianuarie 2014 vom inaugura proiectul “Open Books, Open Minds”.
Shakespeare School încurajează prin toate proiectele sale EDUCAȚIA COMPLETĂ, iar prin acest proiect vrem sa încurajăm cititul în rândul adolescenților, pentru că lecturile, studiul individual și plăcerea de a învăța, vor fi foarte importante în viitor, ajutându-i cu siguranță să facă pași mari în dezvoltarea lor personală.
Prin urmare, începând cu acea dată, fiecare cursant va intra în posesia unui “Reader”, un roman în limba engleză în varianta prescurtată. Fiecare roman este parte a unui set de cărți cu titluri diferite, atent selecționate și cu un grad de dificultate adecvat nivelului de cunoaștere a limbii. Copiii vor roti cărțile între ei și apoi vom desfășura activități interactive în cadrul cursului, pe baza lecturii acestora.
Iată ce a avut un părinte de spus în legătură cu acest proiect: “Mulțumim mult pentru mesajele informative, ne bucurăm să primim mereu vești despre planurile voastre și despre activitatea copiilor. Ideea cu cărțile și cu clubul de lectură este excelentă, suntem cu totul de acord ca lectura în limba engleză (inclusiv discuțiile, proiectele pe marginea cărților citite) îi va ajuta mult pe copii, fiind în același timp o modalitate atractivă de învățare, dialog, prezentare etc. Mulțumim. Toate cele bune!Nobis Kato
(Adela Rădulescu)
(Adela Rădulescu)
Așteptăm cu nerăbdare momentul în care vom împărtăși gândurile despre ce am citit și suntem convinși că vom avea parte de niște dezbateri înflăcărate.
Sperăm că toți vor fi “infectați” de microbul lecturii!