Nici nu ştiu cum a trecut timpul şi mă aflu deja în faţa calculatorului pentru a vă povesti despre cele două săptămâni grozave pe care le-am petrecut într-un loc superb: Oxford Brookes University, Headington Campus. De cum am ajuns mi-am reamintit un lucru pe care-l uitasem despre britanici, şi anume că sunt foarte atenţi la detalii. Orăşelele sunt impecabile, curate, cu oameni pentru care timpul pare că a stat pe loc şi care par a preţui fiecare clipă la adevărata ei valoare.
În campus de cum am ajuns am fost primiţi de cei din staff-ul de la Embassy şi apoi am pornit într-un tur de vizitare. Am rămas impresionaţi să vedem cât de mare şi bine organizat este totul aici.
Excursiile au fost de nota 10! Nici nu am ajuns bine, că a doua zi am pornit în explorarea Oxford-ului, într-un walking tour impresionant care ne-a lăsat cu gura căscată. Apoi am fost la Costswold Wildlife Park unde am văzut animale de toate felurile, de la reptile până la girafe, zebre şi rinoceri.
Alte două locuri de neuitat au fost Stratford-upon-Avon unde am vizitat casa şi mormântul lui Shakespeare, fiind placut surprinsă să văd o foarte inedită îmbinare a modernului cu vechiul, prin prezentarea şi turul casei. Dar aşteptările nu ne-au fost înşelate nici în excursia de o zi de la Cambridge, unde am intrat în King’s College şi am admirat toate celelalte colegii.
Tot impresionaţi am fost şi de Blenheim Palace, unul dintre cele mai frumoase castele din Marea Britanie. Dar parcă tot Oxford-ul rămâne una dintre pietrele de rezistenţă ale taberei noastre, aşa că am avut şansa de a vizita şi două dintre cele mai frumoase colegii, Christ Church College şi Trinity College.
Însă să nu uităm de cele două excursii minunate pe care le-am avut în Londra. Spre norocul nostru am avut o vreme superbă, şi am putut să ne bucurăm şi să luăm pulsul capitalei londoneze.
Prima dată am vizitat Tower Bridge, am văzut expoziţia dinăuntru şi am avut şansa de a asista la deschiderea podului pentru a permite trecerea unei bărcuţe. A doua excursie la Londra am avut-o cu o zi înainte de plecare, şi am luat micul dejun în parcul de lângă Westmister iar apoi cu forţe proaspete am pornit la plimbare pe lângă Palatul Parlamentului, parcul St. James, Palatul Buckingham, Trafalgar Square şi ne-am oprit în Piccadilly Circus, unde ne-am despărţit şi am plecat la cumpărături spre Oxford Street!
Dintre activitatile pe care le-am avut seara cel mai tare ne-am distrat la karaoke unde am reuşit să ridicăm sala în picioare când am cântat Dragostea din tei, pe care toate naţionalităţile o ştiau!
Sperăm să ne întoarcem şi la anul cu forţe proaspete şi să ne bucurăm de amintirile cu care am rămas după două săptămâni în stil britanic!