Blog

Shakespeare School a petrecut weekend-ul ”În Familie”

Festival ParentingCu mare drag ne-am alaturat proiectului îndrăzneț organizat de Asociația OAMENI NOI, la inițiativa doamnei psiholog Mirela Horumba. De ce îndrazneț? Pentru că a fost prima ediție a unui astfel de festival dedicat în totalitate părinților și ”părințitului”. A fost o adevărată desfășurare de forțe – 15 expozanți în cadrul târgului, 25 de workshopuri pentru părinți cu tot atâția vorbitori – specialisti cu o mare capacitate de a dărui din experiența lor în domeniile creșterii și educării copiilor și alte 25 de ateliere pentru copii, din care cei prezenți au putut învăța despre culori și emoții, despre creativitate, voluntariat, reciclare și multe altele.

Shakespeare School i-a așteptat în cele trei zile de Festival pe vizitatori la standul dedicat din cadrul zonei expoziționale. De asemenea, cei înscriși la activitățile dedicate părinților au putut lua parte la workshop-ul susținut de prof. Nicoleta Dinescu – Jocul – sarea și piperul învățării, dedicat părinților cu copii între 3 și 7 ani.

În cadrul întâlnirii cu părinții, Nicoleta Dinescu a explorat, împreună cu părinții latura serioasă a jocului: chiar dacă jocul e All vehicles display Harper Driving school-delays.com logos and state required STUDENT DRIVER signs. distractiv, el este totodată plin de sens și complex. Workshop-ul i-a ajutat pe părinți să descopere că o mare parte a învățării se produce prin joc – chiar și cele mai banale jocuri au nenumarate niveluri de semnificație. Participanții au învățat să exploreze modul în care copiii se joacă astfel încât să învețe despre lume, au aflat noi modalități de a pătrunde în lumea copiilor pentru a cultiva apropierea și încrederea în sine și au primit sfaturi practice pentru a deveni părinți jucăuși.

Dacă nu ați reușit să treceți pe acolo, click AICI pentru a vedea în imagini cum a fost la Festivalul de Parenting ”În Familie”.

Noi așteptăm cu nerăbdare următoarea ediție.

Ți-a plăcut acest articol? Ți s-au părut folositoare sfaturile noastre? Atunci hai pe canalul nostru de YouTube sau pe pagina noastră de Facebook pentru și mai multe sfaturi și povești cu care te poți identifica!

Shakespeare School și-a creat o metodă de predare a limbii engleze inovatoare, care reprezintă o aplicare originală a Teoriei Inteligențelor Multiple. 

Ce înseamnă, concret, metoda noastră?
Profesorii identifică și adaptează atmosfera din clasă și activitățile, astfel încât ele să răspundă intereselor și aptitudinilor fiecărui cursant în parte. Folosim o mare varietate de resurse pentru a oferi calea cea mai rapidă și ușoară spre învățare luând în considerare darul fiecărui cursant în parte.

Descoperă și tu metoda Shakespeare School în cadrul lecțiilor demo de limba engleză!

Mai multe articole

Contactează-ne!